Veste din Poveste

4 ale lui Septembrie

 

Zboara vesti contradictorii,

Se-ntretaie stirile ...

Ce e? ...Ce e?.. Spre podgorii

Toti intorc privirile.

...

S-a ivit pe culme Toamna,

Zana melopeelor,

Spaima florilor si Doamna

Cucurbitaceelor..

 

In Gradina Legumelor Fericite toamna si-a facut simtita prezenta in special prin temperaturile mai joase si adierile "suparate" ale vantului. Trandafirii s-au trecut in mare parte, carciumaresele incep si ele sa-si arate samanta, dar intre legume e taina mare.

Care mai de care isi arata prospetimea mai ceva ca in zilele de primavara. Dupa ceapa verde si ridichi de luna, spanacul verde isi intra in drepturi cat de curand..Salata creata a plecat spre dvs dar asteptam si seria urmatoare cu rabdare si pofta de verde.

Vin din urma si personajele mandrei Toamne - ardei capia, gogosari, varza, conopida..am cules in sfarsit si restul de mere iar dovlecii isi asteapta bruma!

In gradina Domn Director nu si-a luat vacanta. A fost o vara interesanta ..in ciuda ploilor de la inceput, legumele fericite au fost mai putine decat anul trecut. Dar acum avem atat de mult verde ca parca-i sarbatoare intre ele dragele, fiecare isi arata straiele.

Ti-e mai mare dragul sa vezi verdele crud dupa saptamanile de arsita.

Fasolea lata foarte gustoasa incepem s-o oparim si s-o congelam. Rosii cherry isi cauta si ele locul in lada iar castravetii la murat in borcan. S-a primenit si camara: sucul de rosii, pasta, cherry in sucul lor, ardeii copti si iuti, cateva bame-n borcan si numarate dulceturi fac loc suratelor ce urmeaza ..zacusca, muraturi si ce-o mai vrea Dumnezeu sa ne inspire.

 

Dimineata este un adevarat festival al simturilor determinat de ceea ce culegem sa trimitem spre consumatorii de legume fericite. Cum sa nu ti se faca pofta de mancare?

Ei si urmeaza si culesul porumbului, scosul cartofilor si cate se-or mai aduna.

Azi ne-am desfatat cu o fasole oparita si trasa la tigaie cu ceapa si rosii cherry. O minune!

Ti se topeste in gura! Uite-asa sa sarbatorim TOAMNA! Visinata a fost degustata!

Ne pregatim sa facem si-un pesto, ca nu ne mai astepta mult busuiocul - ar fi o premiera..dar ne plac provocarile. Mangoldul verde doar saptamana asta mai poate fi cules la acelasi pret. Urmeaza cel tinerel si firavutz doar pentru cateva saptamani.

Kale a crescut mare si sora mai mica da din coate, leusteanul isi ia curand adio..pana la primavara.

Congelam, uscam, conservam de toamna ne bucuram!

 

O saptamana frumoasa, putin racoroasa si cu pofta de verde sa aveti!

 

Pentru mai multe imagini din gradina la acest moment va rugam un clik aici http://www.facebook.com/media/set/?set=a.294753010667814.1073741841.105810562895394&type=1